Prânzul la iarbă verde, cel mai „scandalos” tablou al lui Manet

În 1863, cercurile artistice pariziene au fost animate de o pictură atât de provocatoare încât a devenit un simbol al rebeliunii împotriva tradiției. Tabloul Le Déjeuner sur l’Herbe (Prânzul pe iarbă sau Prânzul la iarbă verde) al lui Édouard Manet (1832 – 1883) a îndrăznit să înfățișeze o femeie goală stând la picnit alături de bărbați îmbrăcați – o abatere îndrăzneață de la normele clasice care a stârnit indignare, fascinație și, în cele din urmă, o revoluție în artă.

Povestea începe cu Salonul de la Paris, cea mai prestigioasă expoziție de artă din secolul al XIX-lea. În 1863, juriul a respins peste 3 000 de lucrări, inclusiv Déjeuner de Manet. Revolta publicului l-a determinat pe împăratul Napoleon al III-lea să înființeze Salon des Refusés („Expoziția celor respinși”), o expoziție paralelă care a devenit un fenomen cultural. Vizitatorii s-au adunat nu pentru a admira arta, ci pentru a o lua în derâdere. Cu toate acestea, tabloul lui Manet ieșea în evidență – nu pentru defecte tehnice, ci pentru conținutul dezinvolt și curajos.

• Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu.…
• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială

Criticii au fost contrariați și indignați. Nuditatea în artă era acceptabilă doar dacă era încadrată în mitologie sau alegorie. Iar nudul lui Manet era inconfundabil de modern: o femeie reală, goală, care privea cu seninătate privitorul, înconjurată de bărbați în ținute contemporane. După cum a remarcat istoricul de artă T.J. Clark, „Aceasta nu era Venus; era o pariziancă”.

Decodarea controversei: cine este cine în pictură

Figura centrală este Victorine Meurent, modelul preferat al lui Manet, care mai târziu a devenit ea însăși un pictor desăvârșit. Privirea ei încrezătoare provoacă privitorul, refuzând să fie obiectivizată. Bărbații sunt fratele lui Manet, Gustave, și viitorul său cumnat, Ferdinand Leenhoff. În fundal, o altă femeie se scaldă într-un pârâu, forma ei fiind destul de neclară.

Decorul – o pădure densă din apropierea Parisului – contrastează cu realismul figurilor. Pensula plată și lipsa de profunzime a lui Manet sfidează tehnicile renascentiste. Criticul de artă Louis Étienne a numit-o o „parodie vulgară” a scenelor pastorale clasice, în timp ce alții l-au acuzat pe Manet de decădere morală.

Opțiunile stilistice ale lui Manet, comentează specialiștii, au fost la fel de radicale ca și subiectul său: lumina directă, dură, elimină umbrele subtile, făcând figurile aproape bidimensionale. Costumele întunecate și vegetația luxuriantă contrabalansează pielea palidă a Victorinei, atrăgând atenția asupra goliciunii ei.

Inspirat de Judecata lui Paris a lui Rubens și de Concertul pastoral al lui Titian, Manet a subvertit aceste referințe prin înlocuirea nimfelor mitice cu o femeie modernă.

Adevăratul scandal al tabloului constă în ambiguitatea sa. De ce este Victorine goală? Este ea o lucrătoare sexuală? O amantă? Manet nu oferă niciun răspuns, forțând privitorii să își confrunte propriile prejudecăți.

Le Déjeuner expune ipocrizia secolului al XIX-lea. În timp ce bărbații burghezi frecventau bordelurile, decorul public cerea negarea acestor realități. Prin plasarea unei femei goale într-un cadru casual, Manet a distrus acest strat de respectabilitate.

Studiile feministe susțin că acțiunea Victorinei este revoluționară. Spre deosebire de nudurile pasive ale epocii, ea își stăpânește sexualitatea. După cum scria autoarea Eunice Lipton, „tânăra nu este acolo pentru bărbați; ci pentru noi”. Cu toate acestea, indiferența bărbaților față de nuditatea ei subliniază marginalizarea socială a femeilor – o tensiune încă relevantă astăzi.

Deși ridiculizat în 1863, Le Déjeuner a devenit o piatră de temelie a artei modern, influența sa având ecouri în impresionism – Monet și Renoir au adoptat tehnicile de plein-air (pictatul în aer liber) și temele contemporane ale lui Manet. În cubism, Picasso a creat 27 de variante, deconstruindu-i formele în semn de omagiu. Iar în cultura populară, de la „The Simpsons”, la fotografia de modă, imaginea rămâne o stenogramă pentru rebeliunea artistică.

Pictura a redefinit, de asemenea, discursul public, demonstrând că arta poate provoca, pune la îndoială și reflecta complexitatea societății. Așa cum a declarat Manet: „Trebuie să fii din timpul tău”.

În 2024, temele operei au rezonat din nou. Dezbaterile privind cenzura, reprezentarea sexului și libertatea artistică au fost ecoul indignării din 1863. În 2021, atunci când Muzeul d’Orsay a împrumutat tabloul la Palais des Beaux-Arts din Lille, acesta a atras mulțimi record.

Le déjeuner sur l’herbe (Luncheon on the Grass) este expus în Musée d’Orsay, Paris.

Surse:

https://www.musee-orsay.fr/fr/oeuvres/le-dejeuner-sur-lherbe-904

https://www.britannica.com/topic/Le-Dejeuner-sur-l-Herbe

https://www.19thcenturyart-facos.com/artwork/olympia

https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1994-10-30-bk-56332-story.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Noapte înstelată”, capodopera turbulentă a lui Vincent van Gogh și dezbaterea privind arta, nebunia și geniul

Fantomele de la Luvru, cel mai faimos muzeu al lumii. Arta întâlnește supranaturalul

Muzeul care găzduiește cele mai multe artefacte și opere de artă furate

Cum se fură operele de artă?